Newsletter ACNV - Noiembrie 2024

Nov 21, 2024 7:01 am

imageVă salut cu bucurie, oameni dragi și frumoși!

Sper ca începutul iernii să vă găsească pe toți bucurându-vă de sănătate, de spor în proiectele voastre personale și profesionale și de darurile pe care Comunicarea Nonviolentă le are de adus în viață și în relații.


Împreună cu minunații mei colegi și prieteni din Consiliul Director am pregătit pentru voi un nou newsletter ACNV care, sperăm noi, să fie deopotrivă o sursă de informație și de inspirație.


Iată ce veți găsi mai jos:


1. Modificări în statutul de membru al ACNV începând cu ianuarie 2025, noua Formula de Membership.

2. Invitație la un cerc lunar de celebrare și doliu, dedicat exclusiv membrilor ACNV miercuri, 27 noiembrie de la 18:45 la 20:15 on-line pe Zoom.

3. Save the date – Festivalul online de Comunicare Nonviolentă ediția 2025.

4. Articol nou scris de Robyn Marie Bors Veraart pe blogul ACNV.


Profit de acest prilej și pentru a vă aminti că sunteți bineveniți ca observatori în următoarea noastră ședință de board care va avea loc marți, 3 decembrie, în intervalul 15:00 – 16:30.


Join Zoom Meeting

https://us06web.zoom.us/j/5489240150?pwd=eTF3WnNFc1RiOE80bXNZZUlEZjJmZz09&omn=85081761462


Cu drag,

Mona (alături de Robyn, Laura, Maria, Lăcră, Silvia, Balu)


1. Modificări în statutul de membru al ACNV începând cu ianuarie 2025, noua Formula de Membership

Noile tipuri de membership ACNV în 2025

Nu cred că dezvălui un mare secret când spun că ACNV există, în foarte mare măsură, datorită vouă. Cotizația pe care o plătiți anual ne ajută să fim sustenabili și să ne îndeplinim misiunea de a face Comunicarea Nonviolentă cunoscută și practicată în România. Sperăm să rămâneți alături de noi și în anii care vor urma, pentru a contribui împreună la o lume în care nevoile tuturor să fie auzite și luate în seamă.

Pentru a aduce mai multă claritate, a contribui mai bine la nevoile comunității, dar și din dorința de a atrage mai mulți membri în organizația noastră, noi, Consiliul Director al ACNV, am decis ca, începând cu ianuarie 2025, să avem două tipuri de membership ACNV.

La începutul noului an, când veți primi invitația de a va reînnoi statutul de membru, veți avea posibilitatea de a alege tipul de membership care vi se potrivește mai bine, având în vedere intențiile voastre și modul în care Comunicarea Nonviolentă se încadrează în viața voastră.

Vă veți putea schimba tipul de membership ales în orice moment, dacă constatați că în viața voastră au intervenit circumstanțe ce justifică acest lucru.


1. Membru Suporter

imageAcest nivel de membru este potrivit pentru tine dacă:

Te regăsești în dintre următoarele categorii:





  • Îți dorești să faci parte din comunitatea ACNV pentru a continua să înveți Comunicarea Nonviolentă (CNV) și a o aplica în viața ta de zi cu zi, în relațiile care contează, alături de alte persoane cu aceleași interese.
  • Aderi la principiile și valorile filozofiei Comunicării Nonviolente, dezvoltate de Marshall B. Rosenberg, și îți dorești să ne susții activitatea.
  • Ești interesat(ă) să înțelegi cum funcționează o organizație bazată pe principiile CNV și ale Sociocrației.
  • Îți dorești să intri în legătură cu alte persoane care au în intenție implementarea Comunicării Nonviolente în viața lor pentru a împărtăși experiențe și a vă inspira reciproc.
  • Vrei să ai acces la traineri certificați cu experiență și la evenimente de Comunicare Nonviolentă de calitate.


Ce îți oferim la acest nivel:

  • Acces la un grup WhatsApp dedicat membrilor ACNV pentru a te conecta cu alți entuziaști CNV.
  • Un newsletter lunar prin care vei afla despre evenimentele viitoare și vei primi inspirație despre cum poți integra Comunicarea Nonviolentă în viața și relațiile tale de zi cu zi.
  • O invitație de a participa la Adunarea Generală a ACNV o dată pe an.
  • Reduceri la evenimentele Asociației, precum Festivalul online pe care îl organizăm în fiecare februarie.


Ce ne dorim să ne oferi:

  • Achitarea taxei anuale de membru în valoare de 120 RON
  • Participarea la Adunarea Generală a ACNV în fiecare aprilie, fie personal, fie printr-un delegat ales de tine dintre membrii organizației.


2. Membru Facilitator

imageAcest nivel de membru este potrivit pentru tine dacă:

Te regăsești în dintre următoarele categorii:




  • Ești trainer certificat al Center for Nonviolent Communication.
  • Ești candidat(ă) la certificare în cadrul Center for Nonviolent Communication.
  • Ești facilitator de ateliere/evenimente bazate pe Comunicarea Nonviolentă și ai o recomandare din partea unui trainer certificat sau a unui candidat la certificare pentru a deveni membru.
  • Cauți conectare cu alți facilitatori de Comunicare Nonviolentă în dorința de a vă inspira, colabora, sprijini reciproc.
  • Ai atât dorința, cât și capacitatea de a contribui la scopul comunității ACNV.
  • Ai dorința ca, în măsura în care îți este posibil, să participi la întâlniri regionale/naționale organizate de ACNV.


Ce îți oferim la acest nivel:

  • Acces la un grup de WhatsApp dedicat facilitatorilor CNV, astfel încât să creăm o comunitate de profesioniști care se sprijină și se inspiră reciproc.
  • O invitație de a participa la Adunarea Generală a ACNV o dată pe an.
  • Reduceri la evenimentele organizate de Asociație.
  • Posibilitatea de a-ți promova cursurile și atelierele pe site-ul ACNV și pe pagina de FB a organizației
  • Acces la întâlniri lunare (de învățare, conectare și networking) în care vom împărtăși bune practici de facilitare CNV și în care vom explora împreună diferite aspecte ale acestei filozofii de viață.


Ce ne dorim să ne oferi:

  • Achitarea taxei anuale de membru. În funcție de situația ta financiară, ai posibilitatea de a alege între următoarele trei niveluri: 180 RON, 250 RON, 300 RON.
  • Participarea la Adunarea Generală a ACNV în fiecare aprilie, fie personal, fie printr-un delegat ales de tine dintre membrii organizației.


NOTĂ: Contribuția financiară anuală a fiecărui membru este extrem de importantă pentru noi. Ne ajută să acoperim cheltuielile de contabilitate, mentenanță a site-ului, taxele bancare și multe altele. Dar în cazul în care vrei să devii membru ACNV și nu îți permiți să achiți taxa integral, te invităm să intri în dialog cu noi, membrii Consiliului Director, pentru a găsi împreună un alt mod în care poți contribui la misiunea, scopul și bunul mers al Asociației.


2. Nou: Cerc de celebrare și doliu

Robyn Veraart și Maria Stoica te invită, în calitate de membru ACNV, să ni te alături unui nou cerc lunar pe care l-am numit “NVC Mournabrations” 😊 – adică mournings and celebrations – pentru o variantă rezonabilă în limba română invităm membrii lingviști din ACNV să-și dea cu părerea, că parcă jeliri și celebrări nu sună prea grozav 😊 Ești binevenit/ă pentru a împărtăși și aprofunda împreună cu noi această practică CNV, care poate fi despre celebrări, mournings sau o combinație între ele. 


Prima întâlnire va avea loc miercuri, 27 noiembrie de la 18:45 la 20:15 on-line pe Zoom. Link-ul va fi trimis ulterior pe grupul de whatsapp. Comunicarea va fi în principal în limba română. 


Scopul grupului este de a ne sprijini și conecta atât în ceea ce privește experiențele noastre interioare, cât și în cele de împărtășire a practicii CNV. Ne vom conecta și vom folosi CNV pentru a ne susține reciproc experiențele noastre și ale celorlalți, într-un spațiu de empatie, compasiune și considerație.


Îți propunem și câteva înțelegeri care să ne ghideze activitatea :

- Păstrăm confidențialitatea informațiilor și istorisirilor personale

- Ne ascultăm reciproc cu compasiune și curiozitate

- Cerem ce ne dorim și oferim ce putem

- Suntem de acord să avem un protector sau mai mulți ai timpului și energiei.


Suntem de acord să ne oprim la un anumit semnal atunci când simțim nevoia unei pauze

Maria și Robyn au încredere că grupul va evolua în funcție de nevoi. Acesta e un prim pas către a deschide un spațiu mai personal de împărtășire în cadrul comunității noastre.


Structura acestui cerc este următoarea:

  • Vom începe la timp.
  • Apoi vor urma 10 minute de check-in.
  • După asta, vom închide accesul în întâlnire pe Zoom (adică cine a intrat bine, cine nu, nu).
  • Îți cerem să ai camera pornită și să fii cât poți de prezent/ă pentru tine și pentru ceilalți.
  • Vom împărți apoi timpul rămas la nr. de participanți, în așa fel încât fiecare să aibă ocazia să împărtășească sau să zică pas.

Ce vom face dacă ne mai rămâne timp la final ? Asta va depinde de energia grupului și ce am auzit până atunci. 


Așteptăm cu nerăbdare și curiozitate să vedem cine se alătură. Dacă nu vine nimeni, Maria și Robyn se vor bucura să petreacă timp împreună și să transforme întâlnirea într-o sesiune de ascultare empatică 😊


3. Save the date – Festivalul ACNV online de Comunicare Nonviolentă ediția 2025

Datele următoarei ediții a Festivalului ACNV online de Comunicare Nonviolentă au fost decise.

Blocați în calendare 7-9 februarie 2025 pentru a fi alături de noi la o adevărată sărbătoare a nonviolenței.

Ca în fiecare an, vă vom oferi un eveniment în care vom avea parte de conectare, comunitate, învățare și inspirație: ateliere susținute de traineri certificați și facilitatori cu experiență din România și străinătate, cafenea – spațiu de întâlnire și împărtășire cu alți participanți, tombolă cu premii și multe alte surprize.

Ca membri ACNV, veți beneficia, ca de fiecare dată, de reducere la taxa de participare.

 Aici este si link-ul evenimentului de pe FB -: FESTIVALUL DE COMUNICARE NONVIOLENTĂ Online și invităm să ne sustineți printr-un share mai departe către oamenii pe care îi știți voi.


Revenim cu detalii in următorul newsletter...


4. Inspirație continuă în atelierele noastre CNV - Robyn Marie Bors Veraart

Când a murit mama, am pornit în căutarea unei persoane sau mai multor persoane, care ar putea să-mi servească drept sursă de înțelepciune, așa cum a fost ea în viața mea. Unul din primele lucruri mari pe care le-am făcut în acea perioadă, când știam că eu și familia mea am ales să ne stabilim în Transilvania, a fost să iau parte la primul Training Internațional Intensiv (IIT) de Comunicare Nonviolentă din România (Sinaia, 2015). Simțeam că participarea la acel training ar putea fi un element important în noua mea viață și m-am dus să descopăr dacă mi-ar putea oferi instrumentele de care aveam nevoie pentru a face ceea ce tânjeam să fac în lume.


Într-adevăr, acel IIT a fost pentru mine un catalizator. Ceva din acea înțelepciunea mult căutată mi-a fost oferită nu doar de trainerii acelui eveniment, dar și de către participanți!!! De la cei aflați mai departe pe calea CNV decât am fost eu, am primit cărți, recomandări de cărți și genul acela de empatie care îmi place atât de mult… Am simțit că am găsit o comunitate care era atât locală, cât și globală și am pășit în lumea aceea mai frumoasă pe care cu toții o știm ca fiind posibilă; una care este mai orientată către viață ... Continua sa citesti










Comments